jump to navigation

100% OUG 50/2010 ramane neschimbata in parlament. 23/08/2010

Posted by moderat in abuz, anpc, ARB, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, comisioane, contract, credite, dobanzi.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , ,
86 comments

Parlamentul va aproba “sută la sută” fără modificări legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, aşa cum s-a întâmplat şi în comisii, iar ANPC nu va propune modificări de substanţă, pentru că actul normativ a primit acceptul comisarului european, susţine şeful ANPC.

Sută la sută Parlamentul nu va modifica nimic, pentru că am văzut deja opiniile senatorilor din comisiile prin care a trecut deja ordonanţa. N-au schimbat o virgulă, n-au acceptat niciun amendament. Nici măcar prelungirea termenului de 90 de zile în care băncile trebuie să se conformeze”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Constantin Cerbulescu.

El a arătat că ANPC a informat comisarul european privind sănătatea şi protecţia consumatorilor, John Dalli, cu privire la noutăţile introduse de România în legislaţia care preia prevederile directivei europene referitoare la împrumuturile de consum, iar acesta a fost de acord că fiecare stat are o anumită libertate în modul de transpunere a legislaţiei UE.

“Am explicat că dacă directiva se transpune doar creditelor noi, legea nu va avea nicio relevanţă, pentru că la noi înainte de 2009 cele mai multe credite au fost acordate fără un indice de referinţă şi cu comisioane de rambursare. Din punctul meu de vedere, OUG 50 este absolut în linie cu prevederile UE. Faptul că băncile ne-au reclamat la FMI nu este o problemă, probabil că aş fi făcut la fel în locul celor de la ARB, dar noi suntem acoperiţi”, a continuat Cerbulescu.

El a arătat că Departamentul pentru Afaceri Europene al Guvernului a avut discuţii cu reprezentanţii CE şi li s-a răspuns că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze şi să transpună o directivă şi în funcţie de situaţia internă.

Cerbulescu a adăugat că ANPC are pe rol 140 de dosare privind clauze abuzive, deschise împotriva majorităţii băncilor, iar cele 14 dosare finalizate au fost câştigate de instituţie.

“N-am pierdut niciun caz, pentru că de fiecare dată am găsit formula cea mai corectă. Am analizat foarte bine speţele şi am acţionat doar acolo unde băncile nu acţionau corect. Numărul mare de reclamaţii şi procese pe clauze abuzive şi lipsa de transparenţă au fost motivele pentru care în România au fost extinse prevederile directivei europene”, a spus preşedintele ANPC.

Autoritatea a mai arătat şi că înainte de manifestarea crizei în România au fost acordate foarte multe credite “cu buletinul”, iar mulţi clienţi nu au beneficiat de informaţii suficiente, astfel că a fost posibilă introducerea de dobânzi foarte mari în contracte, dar şi comsioane suplimentare.

Anterior, Cerbulescu a declarat că băncile pot să menţină ratele la creditele cu dobânzi variabile doar dacă au acceptul clienţilor, care pot răspunde în termen de 15 zile de la primirea notificării, iar opinia ANPC transmisă ARB nu va fi introdusă în lege.

“Potrivit opiniei transmise ARB, băncile pot modifica marja fixă astfel încât să-şi menţină actualele dobânzi, dar numai dacă au acordul clientului. Le-am spus-o şi lor la întâlniri. Acceptăm, dar să primească şi acordul de la client. Consumatorul poate să nu fie de acord, caz în care ori îşi reziliază contractul, fără să plătească vreun comision, ori dă banca în judecată”, a spus preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Cerbulescu a precizat că ANPC nu va propune modificarea OUG 50 privind creditele consumatorilor prin introducerea explicită a opiniilor transmise de autoritate către Asociaţia Română a Băncilor (ARB).

În cazul în care băncile vor transmite pe 19 sau 20 septembrie (data limită pentru modificarea contractelor -n.r.) notificările cu anexele de modificare a contractelor, Cerbulescu a arătat că toţi clienţii au la dispoziţie să răspundă 15 zile, potrivit articolului 41 aliniatul 2 din OUG 50/2010, termen până la cared instituţia de credit nu poate lua în considerare acceptarea tacită.

“Băncile trebuie să aibă înţelepciunea să facă propuneri potrivite pentru toată lumea. Trebuie să se gândească şi la faptul că în perioada de judecată clienţii pot să nu le plătescă ratele la credit”, a spus Cerbulescu.

Surse guvernamentale au declarat vineri pentru MEDIAFAX că Executivul nu va modifica legislaţia promovată de ANPC privind contractele de credit pentru populaţie, întrucât nu încalcă legislaţia UE, deşi s-a angajat în scrisoarea cu FMI să revizuiască actul normativ pentru a nu fi aplicat retroactiv.

În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislaţia locală o directivă europeană, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.

Potrivit legislaţiei actuale, băncile ar trebui să modifice până la 20 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia pentru a le adapta la noile reglementări. Înainte de data limită, orice client poate solicita băncii modificarea clauzelor contractului în concordanţă cu noile reglementări, iar instituţia de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp, potrivit reprezentanţilor ANPC.

De asemenea, de la 21 iunie, băncile nu mai pot încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumuturile cu dobândă variabilă, în timp ce la celelalte împrumuturi comisioanele sunt limitate la 1% (mediafax).

CutremurBancar.ro 23/08/2010

Posted by moderat in abuz, act aditional, anpc, ARB, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, bnr, comisioane, contract, credite, dobanzi, euro, lei, opc, Procese, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
10 comments

“Reducerea dobânzilor la creditele vechi ar putea falimenta România” – reprezinta ipoteza cu care bancherii de pe melagurile noastre incearca sa deturneze noile reglementari legislative in domeniu bancar.
Băncile sunt obligate, conform legislaţiei în vigoare, să modifice formula de calcul al dobânzilor folosită până acum cu una mai transparentă, care să nu ţină cont de dobânda internă a băncilor, ci de un indice naţional sau internaţional (Euribor la creditele în valută, Robor la cele în lei sau Libor la cele în franci elveţieni sau dolari).

Pentru că, tot conform legii, băncile nu au voie să majoreze comisioanele sau marjele lor în contractele aflate în desfăşurare, este posibil ca o dobândă de 10% pe an să ajungă la doar 3% pe an, prin înlocuirea formulei 8% – dobânda internă a băncii plus 2% marja băncii în Euribor la 6 luni (circa 1%) plus marja băncii, de 2%.

“Mai clar nu se poate. Se explică foarte clar că scopul legii este transparentizarea modului de calcul. O formulă de calcul al dobânzilor de tipul 7% dobânda internă a băncii plus o marjă de client de 3% se va transforma în Euribor (circa 1%) plus marja clientului de 3% plus o marjă a băncii de 6%, astfel încât dobânda să fie aceeaşi, doar că mult mai transparentă”, au declarat pentru Gândul surse bancare, in fapt acest lucru reprezinta o intelegere intre ANPC si ARB, cea ce nu constituie lege, asa ca nu acceptati aceste formulari, cu marja de client !?! si marja a bancii. Nu va intelegeti amiabil cu banca atunci direct in instanta.

Bancherii susţin că tăierea, forţată, a tuturor dobânzilor la creditele aflate în desfăşurare ar putea însemna, în final, chiar şi falimentul României. “Va urma în acel moment o scumpire de neimaginat a dobânzilor la creditele noi [inca un abuz sau o minciuna, este ilegala transferarea de costuri catre alti clienti], ceea ce va duce la zero creditare [fix problema bancii, vrea business vinde bani, nu vinde bani atunci inchide, pe noi nu ne intreseaza ca nu suntem actionari]. Să nu vorbim despre posibilitatea unui faliment bancar. Ar apărea contagiunea şi ar exploda dobânda interbancară la creditele în lei, deci şi dobânzile cerute de noi clienţilor. Un faliment bancar ar putea duce la imposibilitatea României de a se împrumuta de la noi. Dacă o va face, va fi la o dobândă mult mai mare decât cea de acum. Vorbim despre posibilitatea unui faliment de ţară, nu este o glumă”, ne-au precizat sursele bancare. Directorul Direcţiei de Supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză, a declarat recent că forma actuală a legii privind modificarea contractelor de credit ar ajuta clienţii să câştige în instanţă micşorarea dobânzii dacă banca nu va face acest lucru.

Razboiul mediatic o sa fie unul puternic si de durata, cu forte disproportionate, pe deoparte ARB-ul cu resurse nelimitate si cealalta clientii abuzati, fara resurse, fara aparare, dar multi, si poate vocali.

Asa ca e momentul sa tipam prin orice metoda pana vom produce Cutremur in sistemul bancar si sa punem punct abuzurilor din Romania a acestor conducatori de banci ce s-au destrabalat pana acum intr-un vid legislativ si intr-o piata nereglementata si necontrolata.

ATENTIE! Vor profita de aceasta ocazie; 16/02/2010

Posted by moderat in act aditional, anpc, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, bnr, comisioane, contract, credite, Punct de vedere.
Tags: , , , , ,
7 comments

Băncile, obligate să modifice aproape toate contractele de credit în 2010
Băncile vor modifica până în septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populaţia pentru a le adapta la noile reglementări UE şi nu vor mai putea încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumutrile cu dobândă variabilă, iar la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.
De la mijlocul acestui an, persoanele fizice vor rambursa creditele ipotecare şi de consum cu dobânzi variabile fără să plătească vreun comision, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care devine obligatorie pentru toate statele membre din 11 iunie.
În cazul împrumuturilor cu dobânzi fixe, banca va putea cere pentru rambursări anticipate o compensaţie de cel mult 0,5% din principalul rămas de plată pentru scadenţe de sub un an şi maximum 1% la perioade mai mari de un an rămase din maturitatea iniţială.
“Ideea legiuitorului european a fost să asigure o mai bună circulaţie a serviciilor, astfel încât clienţii să poată pleca dacă vor găsi condiţii mai bune în altă parte. Este vorba de mobilitatea consumatorului. În cazul dobânzilor negociate la un nivel fix, s-a convenit că clientul trebuie să plătească, dar o suma mai mică, pentru a-şi putea refinanţa împrumuturile”, a declarat Mihail Meiu, director în ANPC.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă se aplică tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare şi imobiliare, indiferent de valoarea totală a creditului, precum şi contractelor de leasing , care vor prelua majoritatea condiţiilor impuse în prezent de legislaţia românească în cazul creditelor de consum.
Actul normativ va reglementa informaţiile ce trebuie oferite consumatorilor în stadiu precontractual, informaţiile ce trebuie incluse în contractele de credit precum şi în publicitatea aferentă. De asemenea, sunt reglementate aspecte referitoare la dobâdă şi la comisioane precum şi formula de calcul a dobânzii anuale efective.
Băncile vor fi obligate să folosească formule de calcul a dobânzii pentru toate creditele aflate în sold şi să întocmească acte adiţionale la contractele actuale în termen de 90 de zile de la 11 iunie, dată în care va intra în vigoare noul act normativ.Astfel, la împrumuturile ipotecare sau imobiliare cu dobânzi variabile şi contractele de leasing se vor calcula dobânzile printr-o rată de referinţă la care se va adăuga o marjă fixă.
“Noi am introdus termenul de 90 de zile, în directiva nu există o perioadă de acomodare pentru criteriile obligatorii. Vom discuta în următoarele 30 de zile cu reprezentanţii societăţilor de credit şi după acest termen trebuie să ieşim foarte repede cu forma finală a actului normativ, care va fi trimisă ministerelor responsabile spre avizare”, a adăugat Meiu.
Directiva va introduce şi obligativitatea comunicării către consumator a informaţiilor precontractuale prin intermediul unui formular standardizat. Consumatorii vor primi, înainte de semnarea unui contract de credit, un formular standard care cuprinde informaţii care să le permită acestora să compare mai multe oferte, inclusiv din alte state UE, pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.
“În ceea ce priveste calculul dobanzii anuale efective (DAE), prin formula de calcul se doreşte oferirea unei reprezentări numerice şi comparabile a costului, astfel încât să se poată compara ofertele
diferiţilor creditori naţionali sau din alte state membre, în vederea alegerii celei mai bune oferte. DAE are trei elemente: – formula în sine; – un set de observaţii necesare pentru a evita neclarităţile; – o
serie de ipoteze suplimentare, necesare pentru categorii specifice de credite” se spune în nota de fundamentare la proiectul de ordonanţă.
De asemenea, noile reglementări vor institui dreptul consumatorului să se retragă din contractul de credit fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice de la semnarea acestuia.
Actul normativ se aplică şi contractelor care prevăd facilitatea “descoperit de cont”, fie instituind un regim mai uşor pentru anumite tipuri de “descoperit de cont”, fie aplicându-se în totalitate acelor
contracte conform cărora creditul trebuie rambursat într-o perioadă mai mare de 3 luni.
Băncile vor avea obligaţia să evalueze bonitatea consumatorilor şi pentru a se evita supraîndatorarea. Accesul la bazele de date trebuie asigurat, la nivel transfrontalier, pentru toate instituţiile care au calitatea de creditori.
După intrarea în vigoare a ordonanţei se vor aduce modificări şi asupra Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, precum şi asupra Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. Totodată va fi abrogată Legea 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice.

Schimbari la Volksbank; ‘liber impuse!’ 22/10/2009

Posted by moderat in abuz, act aditional, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, bnr, contract, credite, dobanzi, Procese, Punct de vedere, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , , ,
22 comments

Dupa cum se zvonea in piata acum mai bine de 2 saptamani, informatii postate chiar aici (comentariile 89,90,91), Roxana Bolocan, care a condus operatiunile de retail ale Volksbank intr-o perioada in care banca a crescut agresiv, isi cauta un nou loc de munca. Nu se stie exact motivul acestei inlocuiri, unii spun ca este efect al creditelor cu dobanda fixa majorata, si care va revenii la conditiile initiale ale contractului in urma miilor de procese aflate pe rol, altii sustin ca au fost divergente intre ea si partea austriaca din conducere. Mai se aude cum ca ar fi venit decizia chiar din Lipscani datorita numarului mare de reclamatii adresate inclusiv BNR-ului dar si datorita invocarii BNR-ului in adrese catre clienti (va mai aduceti aminte de Isarescu – ecologist, declaratii de la Cluj).

Chiar nu conteaza motivul, sa spunem ca in gimnastica- un exercitiu LIBER IMPUS, argumentele clientilor sunt cat se poate de clare. Au fost si inca mai sunt abuzati de Volksbank, si decizia de a o inlocui doar pe Roxana Bolocan nu este nici pe departe una de a rezolva situatia. BNR-ul trebuie sa-i exmatriculeze pe toti din conducerea bancii, incepand cu Gerald Schreiner si Herwig Burgstaller, continuand cu Valentin Vancea dar si cu Radu Vasilescu (noul director al departamentului de restructurare credite) care cred eu ca este artizanul acelui nou act aditional impus clientilor, prin care chiar ii saboteaza. Toti sa fie inlaturati, pentru practici incorecte, de banca nationala.

Revenind la Roxana Bolocan, in prezent se afla in concediu de ingrijire a copilului, dupa ce pozitia sa de responsabil cu retailul fusese ridicata recent la rangul de vicepresedinte. Concediul se va intinde pana in aprilie 2010, iar in aceasta perioada contractul de munca este de drept suspendat.

Contactata de presa in legatura cu informatiile din piata privind o posibila despartire de banca, Bolocan a replicat: “Probabil aceasta va fi decizia.” Ea a facut parte din echipa initiala, cu care austriecii de la Volksbank si-au lansat operatiunile pe piata locala, in anul 2000.

Oficialii bancii nu au comentat aceste informatii, normal spun eu tinand cont de caracterul lor, insa o sa-i vedeti cum vor aparea pe sticla (la TMC TV – postul tv ce se ocupa de spalarea imaginii contra publicitate) si o sa ne spuna Gerald sau Melania cat de corecti si frumosi sunt ei.
Operatiunile de retail ale Volksbank sunt gestionate in prezent de Cristian Radu, director adjunct de retail.

Expansiunea foarte rapida a atras constant comentarii privind sustenabilitatea cresterii si calitatea portofoliului de credite. BNR a derulat in vara o ampla inspectie de audit in Volksbank. De altfel, provizioanele facute pentru a acoperi deteriorarea creditelor au impins banca pe pierdere anul acesta, cu un minus de 36 mil. euro la 30 iunie, conform contabilitatii romanesti, aceasta fiind una dintre cele mai mari pierderi individuale din sistemul bancar.

PS. Poate ar fi util sa-i propunem un contract de colaborare Domnei Roxana Bolocan. Sigur ar fi utila cel putin ptr clientii Volksbank. Cred ca daca pleaca cu scandal, cum se pare, o sa accepte si voluntaritul. Ce aspuneti Doamna, n-ar fi un gest frumos?

Volksbank pierde proces dupa proces 20/10/2009

Posted by moderat in abuz, act aditional, anpc, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, contract, credite, curs valutar, dobanzi, euro, lei, opc, Procese, rezerva minima obligatorie, rmo, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , , , ,
60 comments

Ulterior serialului ‘Volksbank – abuz dupa abuz’ urmeaza ‘Volksbank pierde proces dupa proces’. Accesand linkul de mai jos gasiti o hotarare judecatoreasca definitiva prin care banca este obligata sa anuleze clauzale abuzive din contract, clauze prin care banca a marit dobanda fixa si a prelungit CRMO. Este doar inceputul, si incercarile nesimtite ale bancii de a mai propune alte acte aditionale sunt o masura a disperarii, asa ca daca doriti a va nenorocii pe viata puteti sa le semnati. Daca vreti altceva de la urmatorii 25-27 de ani actionatii in judecata, ca se poate.

Asociatia Clientilor Bancilor din Romania

De azi Volksbank a renuntat efectiv la CRMO 15/06/2009

Posted by moderat in abuz, act aditional, anpc, banci, comisioane, contract, credite, dobanzi, euro, rezerva minima obligatorie, rmo, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , ,
1 comment so far

In conformitate cu comunicatul oficial al bancii, despre care am mentionat (aici ) incepand de azi, 15 iunie 2009, clientii ce aveau contract de credit in care era perceput CRMO ( Comision de Rezerva Minima Obligatorie ) nu-l vor mai plati.

Conform contractului acesta (CRMO) trebuia achitat pana la data de 31.12.2008, insa banca a anuntat prelungirea acestuia si pentru 2009. In urma sutelor de reclamatii, banca a incercat diverse actiuni/propuneri pentru ca fenomenul sa nu ia amploare:
- la finele lunii inuarie 2009 propunerea unui Act Aditional la Contract prin care de la data semnarii nu se mai retine CMRO (detalii)

- neavand succes prima actiune, la mijlocul lunii februarie 2009, propune un nou act aditional clientilor insistenti prin care li se returneaza si comisionul perceput in anul 2009. ( detalii comentariul 6.)

- la mijlocul lunii mai 2009, dupa ce prin primele actiuni mai putin de 20% din clienti au acceptat actele aditionale, iar reclamatiile catre OPC curgeau, si amenzile la fel, banca decide ca renunta definitiv la CRMO ptr toate creditele in EURO, dar nu imediat, ci peste o luna ( nu strica inca aproape un milion de euro in contul lor) adica incepand de azi 15 iunie.

O parte din clienti sunt multumiti, insa sunt si altii care-si vor banii luati ptr 2009 inapoi, cu dobanda binenteles.

Odata rezolvata aceasta problema, se aude prin Piata Obor, pe la tarani, ca se analizeaza si revenirea contractelor la dobanda fixa de 5.95% p a, a doua mare problema ce o are banca cu clientii.

Volksbank – amendata din nou cu 30.000 lei ptr RMO (in 24 martie 2009) 08/04/2009

Posted by moderat in anpc, banci, comisioane, opc, rezerva minima obligatorie, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , , ,
add a comment

Ieri am facut o noua vizita la ANPC pentru a depune o noua plangere la adresa Volksbank, nimic neobisnuit, atata timp cat Doamna de la registratura cand a aflat ca vreau sa depun o reclamatie la adresa unei banci, a intrebat daca e vorba de Volksbank!!! Se pare ca dupa numarul plangerilor exista Volksbank si restul bancilor.

Dupa cum scriam si aici acum o luna, Volksbank incepe sa bata in retragere, incet incet toti clientii isi vor primi banii inapoi aferenti CRMO-ului, le e greu dar nu mai pot evita acest lucru. Au incercat in tot acest inceput de an sa mai ciupeasca cate ceva de la clienti insa si aceasta strategie a dat gres, asa ca in cele din urma au cedat si incep gradual returnarea CRMO. Aparent nu exista o regula dupa care se returneaza acest comision, insa in fapt exista o situatie eliminatorie pentru returnare: EXISTENTA UNEI RECLAMATII.
De la personae din interiorul bancii am aflat ca niciunuiclient nu a beneficiat de returnare a comisionului daca nu a facut o reclamatie prin care sa solicite acest lucru la banca, iar daca aceasta este dublata si cu una la ANPC dosarul intra cu prioritate in comisia de analiza.
Reprezentanţii ANPC au declarat că, în cazul contractelor de creditare supuse spre analiză de către consumatori, s-a constatat faptul că Volksbank a prelungit fără temei legal perioada de aplicare a comisionului de rezervă minimă obligatorie.

În consecinţă, instituţia de credit a fost sancţionată cu suma de 30.000 de lei, în baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei, încheiat pe data de 24 martie.

După ce a fost amendată pentru aplicarea abuzivă a unui comision, Volksbank a început să înapoieze clienţilor sumele încasate fără temei. Şi asta după ce spre finele anului trecut, instituţia de credit a trimis mii de scrisori celor pe care îi împrumutase, anunţându-i că vor avea de plătit o rată mai mare.

Argumentul invocat în primă instanţă a fost acela că Banca Naţională a României nu şi-a modificat politica monetară, motiv pentru care Volksbank va prelungi perioada de aplicare a comisionului MRR.
Asa ca pentru a impulsiona si grabi recuperarea banilor, abandonati dialogul verbal si treceti la reclamatii scrise atat catre Volksbank cat si catre ANPC. Si inca ceva, nu va multumiti doar cu suma retinuta abuziv si solicitati pentru aceasta dobanda, dobanda penalizatoare si comision de penalizare, asa cum sunt ele prevazute in contract si de care noi nu am fi fost iertati daca nu achitam aceste sume.

VolksBank amendata cu 9000 ron de OPC 20/03/2009

Posted by moderat in anpc, banci, comisioane, opc, rezerva minima obligatorie, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , ,
4 comments

VolksBank este atacata din toate pozitiile, Dupa potopul de reclamatii la nivelul central la ANPC, si la nivelul fiecarui judet sunt din ce in ce mai mullte reclamatii. Din fericire cele judetene se misca un pic mai repede decat ANPC-ul, dar din nefericire nu au un limbaj comun si nu aplica masuri unitare.

De exemplu, la Suceava, functionarii au sange in instalatie si nu ezita a sanctiona Volksbank, nu odata ci de 2 ori, odata 4000 ron iar apoi 5000 de ron conform declaratiilor Doamnei Oanea Elena – Presedinte OJPC Suceava, declaratii aparute in Monitorul de Suceava:
“Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava verifică în această perioadă o serie de reclamaţii ale sucevenilor legate de serviciile bancare din judeţ. Şeful OJPC Suceava, Elena Oanea, a precizat că „în ultima perioadă s-au înregistrat 16 reclamaţii legate de serviciile financiar-bancare, nouă dintre ele au fost deja verificate, iar şase reclamaţii au fost soluţionate în favoarea clienţilor”.
Nerespectarea clauzelor stipulate în contracte şi practici incorecte în relaţia cu clientul sunt deficienţele pe care inspectorii OJPC le-au sancţionat la banca Volksbank.

„Clientului consumator de servicii bancare i-au fost modificate în mod unilateral dobânda fixă curentă şi graficul de rambursare, iar modificările i-au fost aduse la cunoştinţă în ziua plăţii. Modificările în mod unilateral ale clauzelor contractuale efectuate de către Volksbank au fost apreciate ca practică comercială incorectă a băncii în relaţia cu clientul”, a spus Elena Oanea.

Pentru această practică, instituţia bancară a fost amendată cu 5.000 de lei. Aceeaşi bancă a mai fost sancţionată de către OJPC şi cu o amendă de 4.000 de lei, pentru nerespectarea clauzelor din contractul încheiat cu clientul. Un consumator a reclamat la OJPC faptul că Volksbank îi percepe comision de rezervă minimă obligatorie peste perioada menţionată în contract. Reclamaţia a fost verificată de către inspectorii OJPC şi s-a dovedit a fi întemeiată. “

Dupa cum suntem obisnuiti banca a contestat in instanta aceste amenzi, este o practica bine cunoscuta a bancii, de a lungii termenele de aplicare a deciziilor, de a trage de timp pentru a folosii banii. Un alt aspect de retinut este ca, in conformitate cu aceeasi sursa, exista deja hotarari judecatoresti ce dau dreptate OPC-ului:
“Şeful OJPC a declarat că „Protecţia Consumatorilor a reluat primirea reclamaţiilor legate de bănci şi serviciile financiare, începând cu luna ianuarie a acestui an”. Elena Oanea a spus că majoritatea băncilor sancţionate de către OJPC contestă în instanţă amenzile aplicate, însă până acum, nici o instituţie bancară nu a avut câştig de cauză.”

Clipa adevarului se apropie, din ce in ce mai multi clienti sunt anuntati ca prelungirea CRMO a fost anulata, din cate cunosc eu sunt cel putin 10 cazuri concrete din 30 de clienti ai bancii cu care mentin legatura, deci un procent de 30% cea ce ma determina sa cred ca problema se apropie de sfarsit, insa nu trebuie slabita presiunea directa si indirecta pentru incetarea abuzirilor practicate de VolksBank.

• Volksbank, certata de BNR pentru dezinformarea clientilor 19/03/2009

Posted by moderat in anpc, banci, comisioane, credite, dobanzi, opc, rezerva minima obligatorie, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , , , , ,
2 comments

Sub acest titlu, pe http://www.bankingnews.ro/ sub semnatura Domnului Cornel Dinu, gasim un articol forte bun, pe care o sa-l redau mai jos. De remarcat este faptul ca desi mai multi “jurnalisti” pareau interesati la un moment dat despre aceasta ancheta ( ziarul financiat si the money chanel) au abandonat foarte usor subiectul ( pot banui de ce, dar nu o fac).
“O veste rea nu vine niciodata singura. Luna octombrie 2008 a insemnat pentru clientii Volksbank Romania nu numai debutul crizei financiare, ci si aflarea unui mesaj la fel de neplacut. Banca austriaca a informat toti clientii care aveau un credit ca vor plati in 2009 rate mai mari fata de cele prevazute in graficele de rambursare. In cadrul scrisorilor Volksbank (vezi aici!), transmise clientilor, scumpirea creditelor este pusa pe seama politicii monetare a Bancii Nationale a Romaniei. “Avand in vedere faptul ca Banca Nationala a Romaniei nu a adoptat inca nicio decizie de modificare a cerintelor in materia rezervelor minime obligatorii, in sensul diminuarii sau al eliminarii acestora, Volksbank Romania se confrunta cu necesitatea de a prelungi, pentru moment pana la sfarsitul anului 2009, perioada de aplicare a comisionului perceput ca urmare a obligatiei acesteia de a constitui rezerve minime obligatorii, cu respectarea in aceasta privinta a prevederilor contractului de credit incheiat intre Volksbank Romania si dumneavoastra. [...] Intrucat aceasta masura reprezinta rezultatul nemijlocit si exclusiv al continuarii de catre Banca Nationala a Romaniei, pe aceeasi directie a politicii sale monetare, apelam la intelegerea dumneavoastra in ceea ce priveste necesitatea adoptarii acestei decizii si va rugam sa nu ezitati sa va adresati cu incredere, in continuare, tuturor sucursalelor si agentiilor Volksbank Romania”, sunt frazele prin care Volksbank arunca pisica in ograda Bancii Centrale. Este interesant de aflat ce a simtit Guvernatorul Mugur Isarescu atunci cand, in calitate de beneficiar al unui credit ipotecar de la Volksbank, a primit scrisoarea in care banca austriaca a dat vina pe institutia pe care o conduce pentru cresterea ratelor in 2009!

Mentinerea comisionului de rezerva minima obligatorie, deloc neglijabil – in valoare de aproape 2%/an aplicabil la soldul creditului, care ar fi trebuit sa fie eliminat incepand cu finalul lunii decembrie 2008, a creat o adevarata isterie in randul clientilor Volksbank.
Mai multi beneficiari de imprumuturi de la banca austriaca au depus plangeri la Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorului si la Banca Nationala, considerand decizia Volksbank abuziva si neconforma cu prevederile contractuale. Reclamatiile nu au ramas fara ecou, ambele autoritati luand masuri. Daca ANPC a dat in judecata banca, considerand comisionul de rezerva minima obligatorie abuziv, BNR a transmis celor care s-au adresat oficial institutiei o adresa (vezi aici!), prin care ii anunta ca Banca Nationala nu poate fi invinuita pentru scumpirea creditelor Volksbank. “Mentionam ca, in mod nejustificat, institutia de credit a invocat mentinerea si prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezerva minima obligatorie ca fiind determinata de politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei, avand in vedere ca nu exista o relatie directa intre serviciile oferite de banca si cerintele Bancii Nationale a Romaniei privind rezervele minime obligatorii. Tinand seama de problematica sesizata de dvs., Banca Nationala a Romaniei a solicitat institutiei de credit clarificarea aspectelor respective”, se precizeaza in raspunsul BNR, semnat de directorul Directiei de Supraveghere, Nicolae Cinteza. Fiind urecheata de Banca Centrala, Volksbank s-a conformat si a incercat sa dreaga busuiocul. Astfel, a transmis o noua scrisoare clientilor (vezi aici!), prin care alaturi de enumerarea unor noi motivatii care au stat la baza mentinerii comisionului de rezerva minima obligatorie in 2009, a subliniat si faptul ca “…, desigur, prelungirea ce v-a fost adusa la cunostinta, nu a fost niciodata solicitata de catre vreo autoritate publica si, in niciun caz, determinata de catre politica Bancii Nationale a Romaniei”.

Este Volksbank banca incriminata de Isarescu?

Invinuirea Bancii Nationale pentru scumpirea creditelor a fost semnalata si de guvernatorul Mugur Isarescu, care a afirmat, la finalul lunii februarie 2009, ca banca centrala a luat in acest sens masuri “drastice” impotriva conducerii unei institutii de credit, fara a mentiona insa la ce banca se refera. Seful BNR a subliniat ca motivul pentru care respectiva institutie de credit a fost pedepsita a fost constituit de cele 40.000 de scrisori transmise catre clienti, prin care ii anunta ca mareste dobanzile la credite din cauza ca banca centrala nu relaxeaza politica monetara, a anuntat agentia de presa NewsIn. Aceeasi institutie de credit, care a trimis 40.000 de scrisori in luna octombrie, a trimis in vara 20.000 de scrisori prin care isi prezenta o oferta de credit doar cu buletinul, sustinea Isarescu. “Masurile au fost drastice, dar nu in sensul destituirii, pentru ca o banca tot timpul trebuie sa aiba un conducator. S-a solicitat actionarului punerea in ordine la nivelul conducerii bancii pentru instabilitate emotionala. Cand am fost intrebat de ce sunt asa dur eu le-am raspuns ca sunt un ecologist si cand ati trimis 20.000 de scrisori ati taiat 4 copaci, iar cand ati trimis 40.000 de scrisori ati taiat 8 copaci”, a spus Isarescu. Guvernatorul Bancii Centrale a mai explicat ca efectul scrisorilor trimise catre clientii bancii a fost “devastator si a pus toata tara pe jar”.

La prima vedere, aspectele semnalate de Mugur Isarescu seamana cu actiunile intreprinse de banca austriaca, fapt ce duce inevitabil la intrebarea: “Este Volksbank banca incriminata si pedepsita de Banca Nationala?”. Volksbank neaga, prin vocea directorului de marketing si comunicare, Alin Merer, aceasta ipoteza. “Referitor la solicitarile dumneavoastra, dorim sa va aducem la cunostinta faptul ca Volksbank Romania nu este, cu siguranta, banca la care se referea domnul guvernator”, este raspunsul lui Alin Merer. Oficialul Volksbank recunoaste insa veridicitatea celor doua scrisori transmise clientilor. “Cele doua scrisori transmise clientilor nostri, sunt in stransa corelatie, ele completandu-se reciproc. Prima scrisoare cuprinde instiintarea cu privire la prelungirea duratei de percepere a comisionului de rezerva, iar cea de-a doua scrisoare raspunde solicitarilor clientilor, prin furnizarea unor explicatii suplimentare, notiunea generica de costuri de refinantare incluzand toate componentele de cost pe care le implica atragerea de catre banca a fondurilor necesare pentru acordarea de imprumuturi clientilor sai”, sustine Alin Merer.

Daca in privinta invinuirii directe a Bancii Nationale nu se poate discuta prea mult, lucrurile fiind clare, ramane un element din declaratiile guvernatorului Mugur Isarescu care nu se potriveste intocmai situatiei Volksbank. Acesta este legat de scrisorile de promovare a “creditului doar cu buletinul”, sintagma folosita in general pentru imprumuturile de nevoi fara ipoteca. Volksbank si-a directionat atentia si spre asemenea credite in vara anului trecut, cand a ales sa ofere aceste imprumuturi numai in moneda nationala, dar nu le-a promovat foarte agresiv. “Volksbank Romania sprijina astfel politica Bancii Nationale a Romaniei de limitare a creditului de consum in valuta”, mentionau atunci reprezentantii bancii. Avand in vedere aceste amanunte, am incercat sa aflam de la oficialii Volksbank daca banca a transmis clientilor scrisori cu noua oferta de credite pentru cheltuieli curente Easy Plus si Easy Super Plus. “Volksbank Romania nu a avut nici o campanie centralizata de promovare a creditelor sale de consum, acestea neintrand in strategia de vanzare activa a bancii noastre. Este posibil ca o anumita unitate Volksbank in procesul de vanzare incrucisata sa propuna clientilor si achizitionarea unui asemenea produs. In acest caz actiunea este punctuala neavand caracter de generalitate. Creditul de consum nu se afla in centrul strategiei noastre de piata, ponderea lui in totalul portofoliului nostru de credite fiind nesemnificativa”, a fost pozitia directorului de marketing si comunicare al bancii austriece. Raspunsul formulat de Alin Merer nu confera o viziune transanta, pentru ca nu se intelege clar daca Volksbank a transmis sau nu scrisori catre clienti cu noua oferta de credite de nevoi fara ipoteca. Chiar si asa, in lipsa acestui document ce ar completa probele care ne-ar arata daca Volksbank ar putea fi banca despre care a vorbit Mugur Isarescu, este necesar sa evidentiem ceea ce subliniaza oficialul bancii austriece: “sustinem cu certitudine faptul ca Volsbank Romania nu este institutia bancara la care se face referire in paragraful prezentat de dumneavoastra (n.r. – declaratiile guvernatorului Mugur Isarescu), cu atat mai mult cu cat in cursul anului 2008 banca noastra nu a majorat dobanda anuala a produselor de creditare in Euro, ci a procedat la informarea corespunzatoare a clientilor cu privire la prelungirea perioadei de aplicare a unui comision”.

Dincolo de ipoteze, suspiciuni, marturii incriminatorii, povesti despre ecologism, bancheri instabili emotional si joaca de-a alba neagra cu vinovatii fara vina, ceea ce conteaza cu adevarat sunt banii in plus pe care-i trebuie sa-i scoata din buzunar clientii Volksbank. Tocmai din acest motiv, beneficiarii imprumuturilor Volksbank au continuat, cu incapatanare, sa protesteze, ceea ce a facut ca banca austriaca sa-si reconsidere pozitia fata de mentinerea si in 2009 a comisionului de rezerva minima obligatorie. Astfel, Volksbank a transmis in luna februarie 2009 o propunere catre clienti, potrivit careia banca este de acord sa renunte la comisionul de rezerva minima obligatorie, insa acest lucru este conditionat de semnarea unor acte aditionale la contractele de credit. Cu detalii despre noile prevederi contractuale din actele aditionale vom reveni in curand, pentru ca si acestea au tensionat relatiile si asa sifonate dintre Volksbank si clientii sai. “

Alte informatii despre banci pe: http://www.bankingnews.ro/banci/

VOLKSBANK – RENUNTA la prelungirea comisionului de rezerva minima obligatorie (RMO) 12/03/2009

Posted by moderat in anpc, banci, comisioane, credite, rezerva minima obligatorie, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , ,
3 comments

Volksbank incepe sa bata in retragere. Nu stim care este motivul, poate numrul foarte mare de reclamatii, peste 4000, din partea clientilor (catre banca si ANPC), poate din cauza balbaielilor din scrisorile adresate (doua intr-o luna cu acelasi subiect, motivatie diferita) clientilor prin care anuntau prelungirea, poate la presiunea BNR-ului, ca factor implicat in motivarea prelungirii, poate in urma interventiei Guvernatorului in declaratiile de presa de la Cluj (Isarescu – ecologist), poate in urma amplorii discutiilor de pe forumuri si bloguri sau poate ca pur si simplu sunt constienti ca au facut un abuz si vor sa-l indrepte.
Am putea spune ca nu mai conteaza motivul, insa acesta are importanta lui, pentru ca in acest moment renuntarea neconditionata la acest comision este tratata de Volksbank doar ca EXCEPTIE si ea trebuie sa devina o masura uniforma pentru toti clientii bancii.

De ce cred ca Volksbank o sa renunte definitiv la Comisionul de rezerva minima obligatoriu? Fara a mai aminti de posibilele motive enumerate mai sus as dorii sa ma aplec asupra politicii de reactiune a bancii din ultima luna.

Pe la inceputul lunii februarie banca a incercat sa propuna clientilor un act aditional, in 2 variante si sub cel putin 3 forme in functie de contract, prin care aceasta este dispusa sa renunte la RMO dar conditionat, am scris despre acest lucru nu mai revin. Aceasta actiune arata ca Volksbank este deschisa sa renunte la RMO, sperand sa obtina ceva in schimb, insa numarul celor ce au acceptat actul additional a fost substantial sub asteptarile bamcii. Nu a renuntat inca la impunerea acestui act additional celor ce fac reclamatii la adresa bancii, insa a aparut si contra efectul, si anume inca vreo 300 de raclamatii la OPC pe tema actului additional.
In aceasta situatie, banca a trecut la analiza individuala a contractelor si a reclamatiilor si prin urmare au inceput sa faca exceptii, si anume sa revina asupra prelungirii RMO neconditionat si sa returneze clientilor sumele incasate in 2009.

Pe mai multe forum-uri si blog-uri, ca de exemplu http://purple.ro/2008/11/06/volksbank-prelungeste-abuziv-perioada-de-aplicare-a-comisionului-pentru-rezerva-minima-obligatorie#comments dar nu numai, incep clientii sa anunte cu bucurie ca au obtinut aceasta mica victorie. Am ajuns sa ne bucuram si pentru lucrurile normale. Sunt deja 4 persoane ce beneficiaza de acesta exceptie, numai dintre cei ce posteaza pe acest blog, poate si altii care nu anunta la rugamintea bancii de a pastra confidentiala aceasta masura sau care dupa ce s-au vazut cu sacii in caruta nu mai comunica pe aceasta tema.

Din discutiile cu persoana oarecum responsabila de la banca, fara a primi un raspuns exact, numarul celor din categoria exceptii nu depaseste 1000 de contracte in acest moment, insa sunt inca multe dosare analizate de conducerea bancii iar unul din factorii ce ii iau in considerare prioritar ar fi “debitor, persoană fizică, expus la riscul valutar” si nu daca acei clienti sunt guralivi sau nu, cea ce eu personal nu cred. Aceeasi persoana spunea ca pentru o banca este neprofitabil si poate crea deficiente de lichiditate crearea de provizioane in urma creditelor neperformante si atunci ei incearca a mentine pe linia de plutire cat mai multe contracte, inclusiv prin eliminarea unor comisioane, dar nu numai, se realizeaza scenarii de viitor pe fiecare contract din punct de vedere Profit & Loss al bancii.

Prin urmare cred ca ar fi util ca toti cei ce sunt in asemenea situatie, dar si cei carora le-au fost marita dobanda fixa sa-si amplifice presiunile asupra bancii, atat in filiala cat si in centrala din Mihai Bravu, prin notificari scrise, telefoane si mail-uri, si cu presiune pentru obtinerea unor raspunsuri, si parafrazand, au obligatia sa nu taca, si tot ce spun se poate folosii impotriva lor.

Pinochio de la banca. 26/02/2009

Posted by moderat in anpc, banci, bnr, credite, dobanzi, rezerva minima obligatorie, volksbank.
Tags: , , , , ,
2 comments

Aseara, dupa ce am citit fetitei povestea de seara, intru pe net pentru o scurta “revista a presei” si gasesc in Capital un articol semnat de Ionut Popescu: “Banca nu crede in lacrimi”, care pe fond nun e aduce vreo informatie noua, ci autorul se doreste a se pozitiona contra vantului. As spicui cateva fraze din acest articol:
“Tot felul de avocati scapatati si fara clienti incep sa apara la televizor dand de inteles ca nu e chiar un capat de tara daca nu-ti mai platesti ratele la credit”
“Cei care sunt tentati sa tina partea celor care au datorii trebuie sa stie, asa cum zice un proverb, ca nu exista pranz pe care sa nu-l plateasca nimeni; cineva suporta costul!”
“Se spune ca de moarte si de fisc nu scapa nimeni. Nici de banca nu prea scapa nimeni…”

Nu incerc a-mi explica aceasta pozitie si pozitionare a finantistului Ionut Popescu, pentru ca este posibil sa gasesc chiar raspunsul corect si atuncio sa-mi provoace fiori, si atunci prefer a revenii in lumea povestilor, o stare mult mai confortabila.
Sub povara abuzurilor, sau a “practicilor incorecte” cum le-au redenumit demnitarii, dar si a povestei citite, informatiile incep a se anagrama si a crea confuzie (aparent) de nu mai stiu daca Pinochio e bancher si contractul cu banca o poveste. Am sa va redau mai jos un pasaj din poveste:
“Pe drum Pinocchio a dat peste un grup de papusari, care tocmai dadeau un spectacol. Scena era plina de marionete, iar cind a trecut Pinocchio, acestea s-au napustit asupra lui. Vazind, directorul s-a infuriat:
- Cum indrazniti sa intrerupeti spectacolul?
- Domnule director, eu nu am nici o vina, raspunde Pinocchio. Papusile au vrut doar sa ma salute.

Vazind cit de dragalas este baiatul, directorul i-a oferit cinci banuti de aur, cu care Pinocchio, multumit s-a intors acasa. La intoarcere, nici nu-i trecea prin gind ca este urmarit. La un moment dat, o vulpe schioapa si un motan orb i-au iesit in cale.
- Unde te grabesti baietasule, il ia la rost vulpea sireata. Noi stim cum ai putea sa-ti inmultesti banutii. Vino cu noi pe cimpul minunilor. Acolo, daca ingropi banutii, a doua zi va creste un copac cu crengile pline cu banuti. “

Probabil ca acest fragment al povestii a stat la baza markrtingului sistemului financiar. Indiferent ca e vorba de credit sau de depozit, mesajul bancilor este acelasi si in secolul XXI, insa ceva totusi s-a schimbat, si anume, el nu-i mai este adresat lui Pinochio, ci este comunicat de PINOCHIO, indiferent ca pe cartea lui de vizita scrie Presedinte, Director de Dezvoltare si Strategie, Trezorier, Bancher, Vicepresedinte, Director Executiv, Guvernator, PR Manager sau Account Manager al bancii X, el ramane acelasi maimutoi de lemn, lipsit de scrupule (Gepetto sa ma scuze), ce se indentifica pana la absortie cu banca pentru care presteaza, acesta fiind si argumentul lui Ionut Popescu cand a scris: “Banca nu crede in lacrimi”
Si pentru a va convinge de existenta lui Pinochio presedinte de banca, am sa va redau cateva exemple de declaratii mincinoase:

1. Gerald Schreiner – Presedinte Volksbank Romania, pentru NewsIn, in data de 18.12.2008:
“Volksbank Romania va cobori, incepand cu luna februarie, dobanzile pentru creditele ipotecare in euro, cu 1 – 1,5 puncte procentuale, a declarat Gerald Schreiner. Dupa ce, in ultimele luni, bancile din Romania au majorat in masa dobanzile pentru credite, acesta este primul semnal de ajustare a costurilor imprumuturilor in euro pentru clienti.
“Este vorba de peste 19.000 de contracte de credite ipotecare in euro, pentru care am decis sa scadem dobanzile, cu 1 pana la 1,5 puncte procentuale, incepand cu luna februarie a anului viitor. Acestea sunt imprumuturi pentru care majorasem dobanzile in noiembrie, dar in scrisorile de instiintare ne anuntasem clientii ca, indata ce costurile de finantare ne vor permite, vom reveni la un nivel mai rezonabil”, a explicat Schreiner.”

Astazi, 26 februarie 2009, va asigur ca banca nu a micsorat dobanzile, ba chiar mai mult, au marit costurile creditelor celor 19000 de clienti, prin prelungirea aplicarii comisionului de rezerva minima obligatorie si pentru anul 2009.

2. Gerald Schreiner – Presedinte Volksbank Romania, pentru http://www.wall-street.ro/ in data de 07.01.2008:
„Lipsa de incredere interbancara va fi vindecata numai de timp, fiind necesar sa fie absorbita de siguranta, de aceea trebuie sa lucram cu totii intr-un mod cat mai deschis si profesionist. Daca nu ascunzi nimic, nu ai de ce sa te temi”, a declarat presedintele Volksbank.

Si in schimb, aceeasi banca trimite in februarie clientilor, acte aditionale la contracte prin care sub umbrela renuntarii la un comision (abuziv de altfel) o serie de alte articole ce pregatesc terenul pentru viitoarele majorari de dobanda. Informatii suplimentare pe http://acbdr.wordpress.com/2009/02/10/volksbank-abuzuri-dupa-abuzuri/

3. Sub semnatura lui Gerald Schreiner – Presedinte Volksbank Romania, clientii au primit la finele anului 2008, doua notificari din partea bancii referitor la RMO, din care va redau 2 paseje tocmai pentru a putea sa le comparati:

Prima notificare:
“Intrucat aceasta masura reprezinta rezultatul nemijlocit si exclusiv al continuarii de catre Banca Nationala a Romaniei ,…, a politicii sale monetare….”
A doua notificarea:
“Dorim sa precizam totodata faptul ca desigur, prelungirea ce v-a fost adusa la cunostiinta, nu a fost niciodata solicitata de catre vreo autoritate publica si in niciun caz determinate de catre politica Bancii Nationale a Romaniei.”

Nu cred ca trebuie sa mai mentionez minciunile din prima notificare, insa as remarca contrazicerile din a doua notificare, notificare rezultata ca urmare a reactiei BNR-ului.

In aceste conditii, Domnule Pinochio, nu ne mai cereti sa avem incredere in banci, si dupa cum ati declarat, numarul restantierilor a crescut semnificativ in ultima perioada, insa acestia nu se mai pot apropia de banca, din cauza unei bariere de lemn, sub forma de nas.

Si in incheiere am se va redau inca un pasaj din povestea de adormit copii:

Pinocchio a strigat dupa ajutor. La un moment dat a aparut o zina buna care l-a eliberat, l-a dus acasa la ea si la luat la intrebari:
- Unde sint banii?
- I-am pierdut, a incercat s-o pacaleasca Pinocchio

Cu fiecare minciuna, insa, nasul ii crestea din ce in ce mai mare.-
- Promit ca de azi inainte ma voi cuminti. Voi merge la scoala si-l voi asculta pe Gepetto, spuse Pinocchio printre lacrimi.”

Facindu-i-se mila de el, zina i-a scurtat din nas. Apoi l-a dus acasa la Gepetto. Pinocchio, in citeva zile a uitat de promisiunea facuta. Iesind la joaca, a dat peste o trasurica trasa de un magarus.

Pentru RMO bancile primesc dobanda de la BNR 18/02/2009

Posted by moderat in banci, bnr, credite, dobanzi, rezerva minima obligatorie.
Tags: , , , , , , , , , , ,
5 comments

In conformitate cu declaratiile guvernatorului bancile primesc o dobanda de 3% pentru sumele depuse cu titlul de rezerva minima obligatorie aferente creditelor in EURO, declaratie facuta pe fondul declaratiilor bancherilor ca finantarea este blocata din cauza acestui depozit la BNR, si ca acestia uita sa mentioneze ca si pentru acestea primesc dobanzi, in crestere in ultimii 2 ani. A mai mentionat ca dobanda de 3% de acum este mai mare decat primesc afara la euro.
Ar fi necesar sa facem o analiza in aceste conditii, in functie de perioada in care se plateste acest comision.

Alte aspecte din discursul guvernatorului bancii centrale, Mugur Isarescu, de azi 18 februarie 2009;
- 24 miliarde de euro total datorie privata a Romaniei, nu 34 cum sustin cei de afara;
- 10 miliarde de euro datorii pe termen scurt ale bancilor catre banci mama, 90% din datorie sunt la primele 10 banci mari;
- 9 miliarde din 10 au sanse sa fie rostogolite, adica amanate la plata, refinantate;
- in leasig refinantarea va fi in jur de 50%;
- daca ar fi 34 de miliarde datorie, atunci aceasta ar fi captive, adica totata masa monetara este inferioara si atunci nu poate fi platita ( eu stiu ca ar fi totusi in jur de 42miliarde de euro masa monetara nationala, dar poate gresesc)
- in 2008, referitor la deficitul de cont current, ce a construit segmental privat a daramat sistemul public (guvernul)
- nu exista o lipsa de lichiditati in bancii, altfel leul s-ar aprecia.
- sunt banci ce nu au lichiditati ptr ca au schimbat lei in euro si asteapta un curs de 4.7 ptr reschimbare.

De asemenea, Austriecii au solicitat bnr-ului, prin delegatia de saptamana trecuta, sa dea drumul la curs valutar, pentru diminuarea deficitului de cont curent cica, eu zic pentru a ataca leul inca odata, mai ales UniCredit ! Are cred legatura cu ultima liniuta de mai sus, stiind ca isarescu nu vorbeste direct, ci iti da cu lingurita in fraze separate.

Volksbank – abuzuri dupa abuzuri 10/02/2009

Posted by moderat in anpc, ARB, banci, bnr, comisioane, credite, dobanzi, opc, rezerva minima obligatorie, rmo, volksbank.
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , ,
292 comments

Cei ce au reclamat prelungirea abuziva a RMO au inceput sa primeasca anexe la contract prin care se renunta ca acest comision dar…. mai bine analizati voi acest act aditional

ACT ADITIONAL NR. LA CONVENTIA DE CREDIT NR.
Incheiat intre:
Si
In calitate de Parti ale Conventiei de Credit nr. denumita in continuare “Conventia”), avand in vedere totodata intentia Bancii de a clarifica unele prevederi contractuale si de a asigura o informare corecta, completa si precisa a Imprumutatului/Codebitorului/Garantului cu privire la sensul anumitor termeni utilizati in cuprinsul Conventiei la data semnarii acesteia, au convenit reglementarea urmatoarelor aspecte si modificarea/completarea Conventiei, dupa cum urmeaza:
Art.1
Lit. (e) a punctul 5 “Comisioane” din Conditiile Speciale ale Conventiei se elimina. Drept urmare, Comisionul de rezerva minima obligatorie/ comisionul de rezerva se elimina din Conventie si nu va mai fi perceput incepand cu data primei scadente urmatoare datei in care este semnat prezentul act aditional. Graficul de Rambursare se modifica in mod corespunzator.
Art. 2
Punctul 1 “Definitii” din Conditiile Generale ale Conventiei – urmatoarele definitii se vor modifica si vor avea urmatorul cuprins:
“ROBOR” – nivelul mediu de referinta al ratelor de dobanda pentru operatiunile de plasare de fonduri, in Lei, la diferite termene, pe piata interbancara din Romania, astfel cum acesta este afisat cu doua zile inainte de data de referinta (ex. data tragerii, data ajustarii dobanzii, etc.), in pagina corespunzatoare a serviciului Reuters in jurul orei 11, precum si in presa de specialitate;
„Schimbari Semnificative” – sunt considerate si intelese de catre Imprumutat/ Garanti/ Codebitori ca reprezentand orice situatii ce nu se incadreaza in limtele conditiilor obisnuite ale pietei si care constau in (i) orice variatie cu o cota procentuala de 0,2% p.a. sau mai mare a valorii Indicilor de referinta ai pietei monetare, fata de valoarea acestora la data de referinta (ex. data acordarii creditului, data revizuirii dobanzii curente etc), (ii) orice modificari ale costurilor de refinantare ale Bancii care ar genera o depasire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta in vederea continuarii desfasurarii activitatii, in legatura cu un anumit produs/ serviciu, in conditii de profitabilitate precum si (iii) orice modificari legislative ce ar supune Banca la suportarea unor costuri noi/ suplimentare/ majorate fata de cele avute in vedere la data de referinta (ex. data acordarii creditului, data revizuirii dobanzii curente etc), incluzand, dar fara a se limita la situatiile prevazute la Sectiunea 10), pct. 10.1. din prezentele Conditii Generale;
Art. 3
Lit. c) a punctului 3.1.2. din Sectiunea 3 „Costuri” din Conditiile Generale ale Conventiei se modifica si va avea urmatorul continut:
c) Rata dobanzii curente este exprimata in forma procentulala (ex. x%), valoarea sa fiind mentionata in Conditiile Speciale;
Art. 4
Dupa lit. n) a punctul 7.1. din Sectiunea 7 “Obligatiile partilor” din Conditiile Generale ale Conventiei se introduce lit. n1) care are urmatorul continut:
n1) Prin semnarea prezentei Conventii, Imprumutatul declara ca a fost informat de existenta Riscului de Dobanda si a Riscului Valutar, pe care astfel intelege sa si le asume, in deplina cunostinta de cauza.
Toate celelalte prevederi ale Conventiei raman neschimbate si se vor aplica in consecinta.
Partile subscrise cunosc si accepta drepturile si obligatiile ce le revin conform clauzelor Conditiilor Speciale, precum si ale Conditiilor Generale ale Conventiei, astfel cum au fost acestea modificate prin prezentul act aditional, declarand totodata ca inteleg faptul ca (i) prevederile Conditiilor Speciale se completeaza, in masura in care din context nu rezulta altfel/contrariul, cu prevederile Conditiilor Generale si ca (ii) in masura in care intre prevederile Conditilor Speciale si prevederile Conditiilor Generale, exista contradictie, vor prevala informatiile cuprinse in Conditiile Speciale, acesta avand caracter derogatoriu.
Impumutatul/Codebitorul/Garantul declara ca a studiat cu atentie, ca a primit toate explicatiile necesare si ca a inteles pe deplin si in mod corect toti termenii si toate conditiile prezentului act aditional la Conventie, motiv pentru care de buna voie si fara existenta vreunei constrangeri intelege sa procedeze la semnarea acestuia.
Prezentul act aditional face parte integranta din Conventia de Credit nr. _______ si a fost incheiat astazi, 00.02.2009, in 2 (doua) exemplare originale, toate avand aceeasi valoare juridica, dintre care unul este retinut de Banca, iar restul se vor inmana celorlalte Parti.
BANCA: IMPRUMUTATI: IMPRUMUTATI/ GARANTI,

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 70 other followers