jump to navigation

Băncile-mamă îşi reînoiesc liniile de finanţare acordate sucursalelor din România 03/02/2009

Posted by moderat in banci, comisioane, credite, dobanzi, rezerva minima obligatorie, volksbank.
trackback

Băncile-mamă îşi vor reînoi în totalitate liniile de credit acordate sucursalelor din România, potrivit economistului-şef al BNR, Valentin Lazea, opinie susţinută şi de reprezentanţi ai UniCredit Ţiriac Bank şi ai BRD.

„Nu se observă o retragere a banilor de la bănci şi avem angajamente că băncile-mamă cel puţin îşi vor menţine liniile de finanţare”, a declarat Lazea, răspunzând la întrebările jurnaliştilor într-o conferinţă de presă organizată de FinMedia.

La rândul lor, Rozalia Pal, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank, şi Petre Bunescu, director general adjunct al BRD, au confirmat declaraţiile economistului-şef al Băncii Naţionale a României (BNR).

„Cel puţin vom lua linii de credit la nivelul de anul trecut, dacă nu mai mult”, a spus Bunescu.

El a atras atenţia că la nivelul grupurilor-mamă există oameni care analizează cu foarte mare atenţie condiţiile macro-economice şi de risc.

„Liniile de credit vor rămâne sau chiar vor creşte, în condiţiile în care cifrele macroeconomice vor păstra o anumită creditibiltate”, a afirmat Bunescu.

El a menţionat, referitor la piaţa depozitelor din România, că s-a observat la finele anului trecut, o descreştere a plasamentelor în bănci, care a fost cauzată parţial de faptul că oamenii şi-au retras banii şi „i-au ţinut acasă”.

„Am observat la începutul lunii ianuarie o inversare a trendului şi, (…) cred că încă mai sunt sume neatrase în circuitul bancar”, a spus director general adjunct al BRD.

Lazea a menţionat că regiunea est-europeană este lovită mai mult decât alte zone de retragerile de capital, el considerând că acest lucru este „nemeritat”.

„În cazul României, aceste retrageri nu ar trebui să aibă loc datorită atuurilor pe care le are”, a spus Lazea.

Economistul BNR a apreciat că România are mai multe avantaje faţă de statele din regiune pentru a înregistra creştere economică în 2009, printre care dependenţa mai redusă de importurile energetice, de exporturi, precum şi ponderea mică a creditelor în PIB. El a arătat că faptul că România nu are consiliu monetar înseamnă că şocurile din exterior sunt în mare măsură preluate de economia nominală, iar astfel cea reală este într-un fel protejată.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: