jump to navigation

BNR-ul isi adapteaza Regulamentul cu OUG 174/2008 26/05/2009

Posted by moderat in anpc, ARB, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, bnr, contract, credite, opc.
Tags: , , , , , ,
trackback

Banca Naţională a României (BNR) va definitiva, până la sfârşitul lunii iunie, un draft pentru reeditarea regulamentului privind plăţile electronice, în care vor fi incluse prevederi din Ordonanţa referitoare la protecţia consumatorului, a declarat Ruxandra Avram, şef serviciu în BNR.
„Întrucât Ordonanţa de urgenţă 174/2008 are prioritate, ca act legislativ, ne-am dat consimţământul (banca centrală – n.r.) să amânăm reemiterea Regulamentului 6/2006, incluzând prevederile acestei ordonanţe”, a afirmat, marţi, Avram, şef Serviciu Direcţia de Stabilitate Financiară din cadrul BNR, la a VIII-a ediţie a Cards Forum.
Ea a arătat că regulamentul va prelua doar o parte din prevederile ordonanţei, care privesc siguranţa în utilizarea instrumentului de plată.
„Ne vom consulta cu cei de la ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului) şi vom încerca să segregăm atribuţiile. Problema este că ANPC se ocupă doar de persoane fizice, iar, probabil, persoanele juridice vor reveni în grija băncii centrale”, a spus Avram.
Ea a arătat că există anumite neconcordanţe între prevederile regulamentului şi cele ale ordonanţei, dând ca exemplu rata dobânzii, care este prevăzută la cote diferite şi trebuie adusă la acelaşi nivel sau se va renunţa la această prevedere în cadrul regulamentului.
Oficialul BNR a menţionat că în regulament vor fi incluse produsele pe care piaţa le cere, precum cardurile prepaid (preplătite).
„Mi-aş fi dorit să introducem gift cardul (card cadou) pe piaţă, dar avem o constrângere legislativă, respectiv Legea 656 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, impune o restricţie pentru deschiderea de conturi anonime. Pentru ca gift cardul să fie introdus, trebuie să găsim o soluţie în această privinţă”, a adăugat Avram.
Ea a sfătuit băncile comerciale de pe piaţa românească să lanseze cât mai repede produse de tip prepaid, întrucât vor veni alte entităţi din spaţiul comunitar, în baza paşaportului european, şi vor emite aceste produse, acaparând piaţa în timp foarte scurt.
Totodată, oficialul băncii centrale a precizat că nu există o schemă naţională de carduri în România, fiind utilizate doar serviciile VISA şi Mastercard.
„Băncile pot realiza şi o schemă naţională de carduri, lărgind astfel sfera de produse”, a afirmat reprezentantul BNR.
Regulamentul privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică va defini cardul prepaid, fiind prevăzute anumite cerinţe în cazul acestora, incluzând şi definiţia monedei electronice.
Primul card prepaid a fost emis de Poşta Română, în baza paşaportului european.
Cardul este denumit „Poşta Română cashplus prepaid MasterCard” şi este prevăzut cu funcţionalităţile de chip&PIN şi semnătură. Posesorii cardului îl pot reîncărca la ghişeele Poştei Române, de unde se vor putea efectua şi retrageri de numerar. Cardul este acceptat la toate ATM-urile, comercianţii/POS-urile din ţară şi străinătate care au afişată sigla MasterCard.

Anunțuri

Comentarii»

1. Radu - 27/05/2009

nu se mai pot plasa comentarii la subiect-ul Piraeus?

2. moderat - 27/05/2009

Nu stiu, verific acum.
Update: Am verificat si se poate, nu stiu ce probleme ai avut 🙂 😦


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: