Bancile isi trateaza clientii cu opacitate, ignoranta si interes (BM)

Toata lumea constata practicile din sistemul bancar romanesc, insa autoritatile noastre sunt inerte iar bancile continua sa-si subjuge clientii.
Educaţia financiară precară din România şi lipsa de transparenţă a băncilor este o combinaţie cât se poate de riscantă, însă un grad ridicat de risc este corelat de cele mai multe ori şi cu un câştig pe măsură. Un studiu elaborat de Banca Mondială arată că relaţia băncilor cu clienţii persoane fizice este una caracterizată de opacitate, ignoranţă şi interes.
Raportul a fost elaborat la cererea guvernului României, fiind unul din nouă studii elaborate în cadrul unui program pilot sponsorizat de Banca Mondială. Programul urmăreşte evaluarea protecţiei consumatorului în serviciile financiare în ţările în dezvoltare şi cele cu venit mediu. Studii similare au fost elaborate în Republica Cehă, Slovacia, Lituania, Croaţia, Rusia, Letonia şi Azerbaidjan.

Opacitatea băncilor dublată de ignoranţa consumatorului
Una dintre cele mai mari probleme pe care le ridică studiul este opacitatea informaţiilor furnizate de bănci cu privire la serviciile oferite. Practicile de dezvăluire a informaţiilor şi de vânzare a produselor financiare în România sunt considerate de-a dreptul defectuase.
Taxele pentru serviciile financiare sunt excesive şi nu sunt prezentate în mod deschis consumatorilor, iar împrumuturile sunt vândute de către brokeri care nu au suficientă răspundere în tranzacţie.
Legea de creditare a consumatorului precizează că înainte de semnarea unui contract, creditorul are obligaţia de a prezenta contractul pe care îl oferă, cel mai adecvat tip de credit şi valoarea totală a acestuia, luând în consideraţie statutul financiar al consumatorului, avantajele şi dezavantajele produsului sugerat, precum şi scopul creditului.
De cele mai multe ori însă, băncile nu au personal pregătit să lucreze cu clienţii individual. De asemenea, angajaţii băncii nu au suficientă experienţă sau pregătire pentru a furniza informaţiile adecvate consumatorilor.
Pe de altă parte, nici clienţii nu par interesaţi de a evalua toate opţiunile existente înainte de a contracta un credit. Rareori cer informaţii suplimentare sau alte opţiuni, ci vor doar să li se dea creditul aprobat.

Educaţie financiară în şcoli
Astfel se face că peste 50 la sută din împrumuturile casnice sunt în valută, mai ales în euro şi în franci eleveţieni, cel mai recent în yeni japonezi. Cei care se împrumută de cele mai multe ori nu sunt conştienţi de riscurile pe care şi le asumă şi de faptul că un împrumut în valută poate deveni foarte greu de achitat în condiţiile deprecierii monedei naţionale.
Parlamentul European a propus câteva măsuri menite să îmbunătăţească nivelul de educaţie financiară a consumatorilor, printre care elaborarea unui program comun statelor membre. La sugestia PE, CE ar putea recomanda statelor membre să includă cursuri de educaţie financiară în programa şcolară naţională.
Studiul sugerează de asemenea ca programul de educaţie financiară să includă strategii elaborate special pentru nevoile educaţionale ale diverselor grupe de consumatori, cum ar fi elevi, studenţi, adulţi, categorii defavorizate şi pensionari.

Documente stufoase
Înainte de deschiderea unui cont sau acordarea unui împrumut, băncile ar trebui să pună la dispoziţia consumatorului un document scris concis, pe înţelesul tutror, cu informaţiile de bază pentru fiecare dintre produsele sale, însă acest lucru nu se întâmplă. Informaţiile leagte de produsele oferite sunt foarte greu de găsit ţi sunt şi mai greu de comparat cu alte oferte.
Standardizarea formatului contractelor pentru produse obişnuite este foarte importantă pentru a permite consumatorilor să compare produse de la diverşi furnizori. Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a iniţiat o încercare de standardizare a documentelor cu cinci ani în urmă, însă proiectul a fost abandonat. BM declară că ar trebui să i se ceară ARB să redeschidă proiectul şi să-l ducă la bun sfârşit.
Băncile îşi fac singure legea când vine vorba de colectarea datoriilor
Legislaţia bancară are prea puţin de spus în ceea ce priveşte protecţia consumatorului împotriva practicilor abuzive de colectare a datoriilor. Tipul de datorie care poate fi colectată, persoana care poate colecta datoriile, precum şi felul în care aceste datorii vor fi colectate ar trebui indicate clientului în momentul semnării unui contract.
Unul dintre cele mai slabe puncte în relaţia băncilor cu consumatorii este invizibilitatea procedurii interne de procesare a plângerilor. Deşi fiecare bancă are o astfel de procedură internă, aceasta nu este publică. Evaluatori BNR se uită pe aceste plângeri ocazional, însă singura opţiune pentru clienţii băncilor este de a-şi depune plângerile la ANPC şi să aştepte o rezolvare.

Departament de servicii financiare la ANPC
Banca Mondială sugerează ca Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului ar trebui să înfiinţeze un departament dedicat în exclusivitate serviciilor fianciare. Studiul adaugă că personalul acestui departament ar trebui să fie bine remunerat şi să aibă experienţă profesională sau pregătire academică financiară.
Practicile abuzive legate de creditare şi vânzarea de produse de investiţii ar trebui să fie interzise în mod explicit prin lege. O agenţie guvernamentală ar trebui să supravegheze publicitatea emisă de instituţii financiare, asigurându-se că informaţiile furnizate de acestea în anunţuri deţin informaţii corecte şi complete.

Credite cât încape
În ultimii ani gradul de utilizare a serviciilor financiare de către consumatori a crescut dramatic în România. Împrumuturile bancare către gospodării au crescut în ultima decadă de la mai nimic la 20 la sută din PIB în 2008, ceea ce corespunde unei creşteri de aproximativ 100 la sută pe an în cinci ani. Această creştere a împrumuturilor către gospodării este cea mai rapidă din Europa.
Această evoluţie ridică întrebarea dacă românul de rând poate să monitorizeze în mod eficient nivelul de risc pe care şi-l asumă.

Banca Mondială sugerează că România ar trebui să ia în consideraţie elaborarea unui program care să consolideze protecţia financiară a consumatorului printr-o serie de măsuri precum:
• îmbunătăţirea cunoştinţelor consumatorilor privind drepturile şi responsabilităţile pe care le au în serviciile financiare
• creşterea transparenţei produselor financiare
• îmbunătăţirea mecanismelor de rezolvare a disputelor
• consolidarea educaţiei financiare a consumatorilor
• elaborarea de sondaje pentru a evalua gradul de cunoştinţe financiare ale consumatorilor