Clientii bancilor actioneaza pe doua fronturi. 14/08/2009
Posted by moderat in abuz, anpc, asociatia clientilor bancilor din romania, banci, credite, dobanzi, opc.Tags: abuz, amenzi banci, anpc, banci, biroul de credit, centrala riscurilor bancare, credite, dobanzi marite, modificari, opc, plangeri, previziuni, reclamatii, RESTANTE CREDITE
add a comment
1. Băncile, reclamate de şapte ori pe zi în primul semestru.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit, în primele şase luni ale anului, peste 1.250 de reclamaţii de la clienţii băncilor, cele mai multe plângeri fiind legate de majorarea dobânzilor la credite, deşi indicii de piaţă sunt în scădere, sau de refuzul de a acorda împrumuturi fără a motiva această decizie. Astfel, ANPC a aplicat băncilor autohtone, în primele şase luni din 2009, amenzi în cuantum de 380.000 de lei (peste 90.000 de euro).
“În general, peste 70% din plângeri au fost întemeiate. Toate reclamaţiile întemeiate au fost rezolvate sau sunt în curs de rezolvare, cu excepţia situaţiilor în care banca a contestat sancţiunea primită şi ne aflăm în instanţă”, a declarat Paul Anghel, consilierul preşedintelui ANPC. Potrivit legii, orice reclamaţie primită la ANPC sau la orice oficiu din teritoriu este analizată în termen de maximum 45 de zile (n.r. oare in conformitate cu ce lege? Oricum raspunsul lor vine dupa 2-3 luni)
Anghel a explicat că majoritatea reclamaţiilor provin din Bucureşti şi că multe dintre plângeri sunt depuse de către clienţii băncilor mari.
“Amenzile sunt aplicate conform legii. Pe noi ne interesează ca banca să respecte măsurile complementare. De exemplu, dacă e majorată dobânda la credite, la sesizarea ANPC, banca ar trebui să înceteze această creştere”, a precizat Anghel.
Potrivit ANPC, clienţii băncilor au mai reclamat şi deficienţe privind operaţiunile cu carduri, cum ar fi tranzacţii debitate de mai multe ori, blocarea cardului în bancomat sau imposibilitatea de a efectua tranzacţii online. Pe lângă acestea, consumatorii s-au mai plâns de faptul că băncile percep comision de retragere la desfiinţarea depozitelor bancare.
Conform Centrului European al Consumatorilor din România, în primul semestru al anului, niciun străin venit în România nu a reclamat vreun serviciu al unei bănci locale.
ANPC a primit anul trecut peste 4.000 de plângeri de la clienţii băncilor, dintre care 2.000 de reclamaţii au fost sesizate în luna octombrie, când băncile au dat startul majorărilor dobânzilor la credite. În 2008, autoritatea a sancţionat băncile cu amenzi în valoare de 880.600 de lei (210.000 de euro).
Insumand, in 18 de luni, bancile au primit amenzi de 300.000 euro, insa cand vine vorba de sume achitate acestea sunt ZERO. Toate bancile au contestat procesele verbale.
2. Avalanşă de cereri de clemenţă adresate băncilor
Numărul dublu de persoane care nu mai reuşesc să-şi plătească ratele măreşte solicitările de restructurări ale împrumuturilor. Cererea de credite noi rămâne foarte scăzută.
Analizele băncilor şi instituţiilor financiare nebancare referitoare la capacitatea de rambursare a ratelor de către clienţii proprii au vizat, în ultimele luni, un număr dublu de persoane fizice faţă de prima lună a acestui an.
Această evoluţie este indicată de numărul de interogări a bazei de date a Biroului de Credit (BC), făcute de finanţatori în cazul clienţilor din portofoliu. În perioada mai – iunie a.c., numărul interogărilor care au vizat acest tip de clienţi a fost de cel puţin 67.000, în timp ce în prima lună a anului numărul acestora a fost de numai 34.000. Prin consultarea bazei de date a BC, finanţatorii află dacă clienţii lor au luat împrumuturi de la alte instituţii, dar şi dacă au întârzieri la rambursarea acestora. Majoritatea interogărilor de acest tip poate fi pusă cu lejeritate pe seama cererilor de restructurare a împrumuturilor în cazul clienţilor care au dificultăţi la rambursarea ratelor în condiţiile în care, în acest an, unele bănci de pe piaţă au organziat tombole de premii pentru a-i răsplăti pe cei care plătesc ratele la timp.
„Monitorizarea clienţilor proprii este utilizată pentru a cunoaşte situaţia la zi a acestora. Această informaţie relevantă poate fi utilizată în procesul de colectare a creanţelor, în luarea deciziei de restructurare a creditului sau pentru a oferi noi produse unui client cu o situaţie pozitivă constantă“, explică directorul general al Biroului de Credit, Şerban Epure.
În acelaşi timp, datele Centralei Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR arată o creştere şi mai spectaculoasă: peste 88.000 de monitorizări în cazul clienţilor proprii îndatoraţi, adică de aproape 12 ori mai multe în iunie a.c. comparativ cu iunie 2008
Unii bat campii rau, de exemplu: Mihai Meiu (ANPC) 29/04/2009
Posted by moderat in anpc, banci.Tags: abuz, anpc, banci, comisioane, reclamatii
2 comments
1. ANPC a primit aproximativ 200 de reclamaţii lunar de la începutul lui 2009 din partea clienţilor băncilor, în special din cauza comisioanelor modificate sau nou introduse, a declarat miercuri Mihai Meiu, director în departamentul de integrare europeană al ANPC.
„Reclamaţiile au rămas cam la acelaşi nivel de anul trecut, iar o parte din ele au ajuns la tribunal”, a spus Meiu, fără a preciza câte din aceste reclamaţii s-au transformat în acţiuni în justiţie.
Intrebarea mea: Dar ritmul de rezolvare care este Dl Meiu? De ce dureaza 2-3 luni numai pentru un raspuns? Si de ce nu exista inca o decizie finala pentru reclamatiile depuse la finele anului 2007, adica de vreo 2 ani sta ANPC-ul in instante?
2. Regulamentul (e vorba de OUG 174/2008) propus de ANPC în toamna anului trecut, care obliga băncile să păstreze nemodificate comisioanele şi să precizeze un mod clar de calcul al dobânzii variabile, care să nu se schimbe pe parcursul derulării creditului, se află încă în dezbatere la Camera Deputaţilor, for decizional.
„Săptămâna viitoare va intra în discuţii la Camera Deputaţilor, care l-a amânat de la începutul acestui an, şi apoi va ajunge în plen. Dacă totul decurge cum trebuie, într-o lună, poate chiar şi mai repede, ar putea intra în vigoare”, a mai spus Meiu.
Intrebarea mea: a) Oare nu considerati ca ar fi mai bine sa va documentati in legatura cu OUG 174/2008 inainte de a vorbi? Aceasta este in vigoare din decembrie 2008. b) Cand o sa vrea mama lui de demnitar sa dezbata in parlament ordonanta, atunci o sa intre in vigoare amendamentele (de exemplu cuantumul amenzilor), Intrebarea este are nevoie ANPC-ul nevoie de 120 de zile pentru implementarea noi legi ( asa cum a fost amendata in comisiile senatului) ? Deci si afirmatia dvs “într-o lună, poate chiar şi mai repede, ar putea intra în vigoare” este pur si simplu o aberatie.
3. CE a solicitat României să verifice, prin intermediul ANPC, dacă băncile româneşti percep comisioane mai ridicate la plăţile care se fac în euro în afara ţării decât la cele în euro în interiorul ţării, a spus miercuri Mihail Meiu, director în departamentul de integrare europeană al ANPC.
„S-a trimis o atenţionare din partea Comisiei Europene la începutul acestui an în privinţa unui regulament din 2001 referitor la plăţile în euro între statele membre şi, momentan, ANPC este în curs de verificare”, a declarat Meiu. El a menţionat că România trebuie să trimită un răspuns Comisiei Europene în această privinţă până cel târziu la jumătatea lunii mai.
Sugestia mea: Referitor la politica bancilor de a transfera sursa principala de profit de la creditare la comisioane si schimb valutar am tot tocit taste scriind aici sau aici dar nu numai. Insa daca tot mergeti pe la banci, poate verificati nu numai comisioanele externe ci si cele interne, si multe alte taxe pe care le suportam noi. Credeti ca va cerem prea mult sau nu prea ar fi bine sa faceti deranj prea mare la banci.