Peste 500.000 de dosare de executare silită; si e inca doar inceputul

Numărul dosarelor de executare silită deschise în cazul creditelor neperformante a crescut îngrijorător, pe fondul crizei economice. Mai mult, prăbuşirea pieţei imobiliare face ca băncile să-şi recupereze cu mare dificultate împrumuturile acordate persoanelor fizice şi companiilor.
„Se vede o creştere vizibilă în comparaţie cu anii trecuţi, probabil un 10%-20% faţă de anul trecut. Peste 500 de mii de dosare, la nivelul întregului sistem bancar”, a declarat Liviu Fenoghen, preşedintele Asociaţia Executorilor Bancari.
„Dacă, să spunem, în anii 2007-2008, erau în jurul a 500 de milioane de euro recuperări anuale, în acest moment, după indicatorii pe care îi avem, pe primele 3 luni ale anului acesta, ne aflăm undeva pe la 120-150 de milioane anual”, spune Arin Stănescu, preşedinte UNPIR.
Liviu Fenoghen spune, însă, că nimeni nu-şi doreşte să se ajungă la executare silită, pentru că aceasta nu avantajează nici banca, nici clientul.
„În executare silită, un credit, o facilitate pe care banca a acordat-o, ajunge după ce practic au fost epuizate căile de recuperare pe cale amiabilă. Se dau telefoane, se trimit notificări. Banca încearcă să-l aducă pe debitor pentru a renegocia cu el”, a mai adăugat Liviu Fenoghen.
Specialiştii avertizează, însă, că lunile următoare vor fi foarte grele. Băncile vor fi obligate să ia măsuri dureroase împotriva debitorilor.

Dar ce intelege banca prin „negociere” cu clientul, in cazul in care are loc o asemenea etapa? Se gandeste ea sa diminueze costurile creditului astfel incat clientul sa-si poata continua platile dar si banca sa ramana cu o mica cota de profit? Raspunsul este NU, ei prefera prelungirea creditarii, refinantare in alta moneda, mai rar diminuarea unor rate pe termen scurt si transferarea diferentelor in rate viitoare, in general o cosmetizare – ambalare mai estetica a creditului fara ca acesta sa reduca cota de profit, nici macar cu estimarea pierderilor si costurilor provocate bancii din cauza executarii silite (provizioane, timp, corespondenta, eventuale procese, executori si evaluatori, etc) costuri ce se pot ridica la 10% din valoarea de recuperat.

Si daca am exemplifica in cazul unui credit de 100000 euro, declarat cu scadenta, anticipata, asta ar insemna 10000 de euro. Daca din aceasta posibila cheltuiala am transfera jumatate catre client ar insemna reducerea ratelor lunare in urmatorii 2 ani cu 200 de euro (5000euro/24 de luni = 208 euro/luna). Asta cred ca ar fi de apreciat si din partea clientilor cu dificultati la plata si o decizie ce n-ar afecta deciziv profitul estimat al unei banci, ba din contra. De ce oare nu vor o asemenea solutie?